O decizie poate schimba totul

Știi sentimentul acela când crezi că totul s-a terminat, deși încă nu a început pentru tine? Te privești în oglindă, vezi doar dezamăgire. Nu ești fiica perfectă, cea mai bună elevă și vezi cum visele tale se destramă pe zi ce trece. Sunt precum un cristal, îl ai pentru o secundă în mână, dar doar pentru a-ți da șansa să guști din agonia pierderii lui. Îl cauți, deși știi că nu o să mai fie vreodată la fel.

Revii în oglindă, ce vezi? Neîmplinire, tristețe, anxietate. Simți că ai atât de multe să spui, simți cum ți se sfâșie sufletul de durere uneori, căci nimeni nu te ascultă cu adevărat. Tu nu te folosești de alții ca de un mijloc de scăpare, tu îi iubești de la distanță. Orice apropiere ar putea fi fatală inimii tale. Dacă te rănesc? Doar așa fac oamenii, nu riști. Stai toată ziua singură în camera ta și te gândești că ei nu vor putea niciodată să înțeleagă cum te simți- nu pentru că nu ar simți cum, ci pentru că nu ai știi să explici. Când ești singură te gândești la chestii. Chestii care îți invadeaza mintea și te trântește la pământ. Îți amintești de oamenii care au promis că vor fi acolo, dar nu sunt. Simți durerea și începi să plângi, lacrimile îți ascut simțurile și nu te mai poți opri. Îți dorești atât de mult să fie -acel cineva- acum, aici. Să nu-l fi pierdut vreodată, dar știi că nu se poate- plângi mai tare…

Medicamentația te însănătoșește când ai o boală de natură chimică, nu?! Și deși chiar și depresia are această latură, cum se presupune că ar putea fi cineva vindecat de o boală psihică prin antidepresive? Acestea îl pot cel mult menține la același nivel sau ajuta pe moment. Depresia este rădăcina fericirii. Mulți oameni nu ar fi reușit vreodată să ajungă cine sunt fără această experientă, căci cine nu cunoaște răul- nu ar putea gusta binele. Fără nici o incertitudine oamenii depresivi sunt precum o rocă. Sunt distruși, neuniformi în exteriorul ființei lor, dar au o comoară înăuntru. Când devin conștienți de această comoară, totul se schimbă. Ei încearcă tratamente după tratamente și diferite terapii mereu, asta numesc eu perseverență. În mod inconștient speranța că vor reuși să se facă bine, că iubesc și că se vor putea simți iubiți  nu a dispărut în timp, ci din contră- a înflorit. Speranța este cea mai letală armă și cea mai bună terapie. Încearcă să înțelegi că ceea ce gândești în mod constant, devii. Dacă tu te simți urât, inutil, trist, neîmplinit nu înseamnă neaparat că ești, doar că odată înrădăcinată această perspectivă asupra lumii în mintea ta- devine colivia ta, realitatea ta. Viitorul este format din alegeri. Alegerile pe care le faci acum. Nu amâna, amânările duc la alte amânări.

Te simți copleșit, atât de multe așteptări…, iar tu nu ești în stare de nimic. Îți pui întrebări care-ți fac inima să pulseze într-un ritm epuizant, te simți atât de obosit. Când zbuciumul minții tale se liniștește, simți cum îți paralizează mintea și o întrebare spontană îți colindă gândurile pustiite, îți dă târcoale ca o vulpe șireată, care știi că nu se va îndupleca în fața sentimentelor tale frânte- îngenuncheate în fața ei. Întrebarea este “Cum mă simt?”…

Schimbarea vieții, în ultimă instanță, nu depinde de a vrea ceva, ci de ceea ce ești dispus să faci pentru a obține acel ceva. Dacă vrei fericire, nu o căuta înafara sufletului tău, ci dezgolește-ți fericirea lăuntrică.

You might also like

No Comments

    Leave a Reply